În educaţia fizică, important este câştigul pe care îl are elevul în planul personalităţii sale, al echilibrului acestuia. Omul modern înţelege necesitatea formării deprinderilor motrice pentru rezolvarea diverselor situaţii la locul său de muncă sau în viaţa cotidiană. Viaţa demonstrează că prin practicarea educaţiei fizice organizate raţional, începând cu cea mai fragedă vârstă, se cristalizează calităţile de supleţe, agerime, abilitate, rapiditate, spontaneitate, iscusinţă. Educaţia fizică educă curajul, ambiţia, emulaţia, atenţia distributivă, hotărârea, fermitatea, disciplina, calmul, sentimentul de ocrotire al individului de către colectiv, precum şi multiple trăsături de voinţă şi de caracter.
Educaţia fizică este în primul rând activitatea care valorifică sistematic ansamblul formelor de practicare a exerciţiilor fizice în scopul măririi în principal a potenţialului biologic al omului în concordanţă cu cerinţele sale şi exigenţele societăţii. Angajează elevii într-un proces dinamic de dezvoltare a capacităţilor de acţiune, proces care contribuie la formarea conştiinţei de sine, la afirmarea eului şi exprimarea personalităţii.
Jocurile de mişcare constituie un mijloc important prin care se realizează o parte importantă din sarcinile ce revin educaţiei fizice. Ele dezvoltă la elevi pe lângă bagajul mare de deprinderi motrice elementare, simţul colectivităţii, al inventivităţii şi mai ales al cunoaşterii. Prin aplicarea judicioasă a jocurilor, există posibilitatea de a contribui în mare măsură la realizarea uneia din sarcinile educaţiei şi anume: de a forma din copil o fiinţă care să convieţuiască în armonie cu colegii săi, care să se comporte corect şi civilizat. În cadrul jocurilor de mişcare, pe lângă însuşirea şi perfecţionarea nenumăratelor deprinderi motrice de bază, elevul este nevoit să le aplice în situaţiile mereu schimbătoare din teren, iar prezenţa elementului de întrecere în majoritatea cazurilor presupune eforturi pentru realizarea cu succes a acţiunilor, ceea ce permite atât dezvoltarea calităţilor motrice cât şi a calităţilor morale şi a voinţei.
Educaţia fizică fiind un proces pedagogic, învăţătorului i se crează posibilitatea de a rezolva această problemă complexă, angajând deopotrivă, experienţa, tactul, măiestria proprie cât şi iniţiativa, independenţa şi responsabilitatea elevilor. Este cunoscut că noţiunile, trăsăturile caracteriale, deprinderile şi atitudinile morale se formează într-un lung proces educativ. Învăţătorului îi revine sarcina să urmărească atent comportamentul elevilor, manifestările acestora în cadrul activităţii şi să intervină cu tact pentru soluţionarea unor conflicte sau manifestări necorespunzătoare.
Datorită influenţei multilaterale asupra întregii personalităţi a copilului, jocurile de mişcare constituie unul dintre mjloacele de bază ale educaţiei fizice. În cadrul activităţii de educaţie fizică, jocul de mişcare contribuie la realizarea următoarelor sarcini:
- formarea şi consolidarea deprinderilor motrice de bază
- dezvoltarea calităţilor motrice necesare în viaţă
- formarea unor cunoştinţe utile, prin lărgirea sferei reprezentărilor despre lume
- dezvoltarea spiritului de colectivitate şi a calităţilor morale şi de viaţă.
Prin particularităţile sale specifice, jocul de mişcare se deosebeşte de celelalte mijloace ale educaţiei fizice datorită faptului că favorizează formarea şi consolidarea simultană a deprinderilor motrice de bază (mers , alergare, săritură, aruncare şi prindere), dezvoltarea calităţilor motrice (viteză ,rezistenţă , forţă şi îndemânare), precum şi a însuşirilor şi deprinderilor moral-volitive. Caracteristic jocurilor de mişcare este întrecerea , element ce sporeşte interesul elevilor pentru activitate, le mobilizează forţele şi îi stimulează.
Jocul de mişcare poate fi folosit în toate momentele lecţiei, contribuind la realizarea obiectivului propus. Mai poate fi folosit şi în celelalte forme prin care educaţia fizică este realizată în şcoală, în pauzele organizate, în excursii sau plimbări.Pentru ca jocul de mişcare să contribuie la îndeplinirea sarcinilor educaţei fizice este necesar să fie ales cu discernământ. Alegerea jocului se va face în funcţie de:
- sarcinile de realizat
- locul jocului în lecţie
- particularităţile morfo-funcţionale şi psihice ale copiilor
- nivelul dezvoltării şi pregătirii fizice precum şi starea de sănătate
- condiţiile materiale privind locul de desfăşurare şi inventarul de materiale
- condiţiile atmosferice.
În cadrul organizării jocurilor trebuie avut permanent în vedere faptul că interesul pentru joc există în sarcina noastră , a educatorilor, de a-l menţine şi de a da satisfacţie copiilor.Interesul va fi menţinut sau dezvoltat prin crearea noului în joc , prin stabilirea unor cerinţe mereu crescânde , fiindcă un joc care nu prezintă interes şi nu-l solicită suplimentar pe elev este lipsit atât de valoarea educativă cât şi de efectele biomotrice scontate.
În partea pregătitoare a lecţiei, se folosesc jocuri pentru captarea atenţiei, ridicarea stării emoţionale şi jocuri pentru orientarea în spaţiu.
Indicaţii metodice:
- să nu necesite organizare care să ducă la cheltuială mare de timp
- să fie simple, cu reguli puţine, să nu necesite multe explicaţii
- execuţia să fie vioaie, să nu dureze mai mult de 2-3 minute
Aceste jocuri au ca urmare o mai uşoară şi gradată angajare a organismului în efort.
În partea fundamentală, jocurile alese vor ajuta la îndeplinirea sarcinilor lecţiei care se rezolvă în această parte a lecţiei.
Indicaţii metodice:
- se aleg jocuri care să formeze sau să întărească deprinderile motrice de bază, jocuri care să contribuie la educarea sensibilităţii (ritm , echilibru) şi a calităţilor motrice de bază (viteză, îndemânare, forţă)
- sarcinile se pot realiza numai prin joc sau parţial prin joc
- timpul afectat jocului este variabil, 10-30 minute.
În partea de încheiere se folosesc jocuri cu caracter liniştitor care să restabilească marile funcţiuni şi să capteze atenţia.
Indicaţii metodice:
- nu trebuie să dureze mai mult de 1-2 minute
- să fie simple şi uşor de realizat de către elevi.
Durata jocului este determinată de următorii factori:
- locul jocului – jocurile din partea pregătitoare şi de încheiere vor dura mai puţin decât în partea fundamentală
- numărul participanţilor – cu cât numărul participanţilor este mai mic cu atât durata jocului va fi mai mică
- vârsta jucătorilor – elevii de vârstă şcolară mică să nu fie prea multă vreme ţinuţi încordaţi
- ritmul de joc – cu cât este mai rapid, cu atât durata este mai mică (întrecere în torent).
Practica a dovedit cât de mult înseamnă pentru un elev de 7-8 ani ora de educaţie fizică. Dacă după o oră de matematică presărată cu exerciţii, probleme diverse şi chiar probleme distractive elevii păşeau pragul clasei discutând până la ieşirea în curte şi apoi uitând de acestea, nu acelaşi lucru se poate spune despre o oră de educaţie fizică. Jocurile şi ştafetele folosite în oră au fost discutate până acasă, iar în grupurile mai mari de copii chiar practicate în timpul liber. După oră, li se putea citi pe faţă entuziasmul, mulţumirea pentru reuşită, legăturile de prietenie şi preferenţiale.
Creşterea eficienţei educaţiei fizice se poate realiza prin folosirea jocurilor de mişcare şi a ştafetelor dacă acestea sunt bine selecţionate, organizate şi conduse cu tact de către învăţător. Produc o nivelare a diferenţelor între elevii dotaţi fizic şi motric şi cei mai puţin dotaţi şi toţi elevii pot contribui în egală măsură la succesul echipei, potenţându-şi încrederea în forţele proprii.
La clasa unde s-au folosit jocurile de mişcare în toate momentele lecţiei, pe tot parcursul anului şcolar, s-a observat un real progres în ceea ce priveşte creşterea şi dezvoltarea fizică a elevilor. Deşi rolul determinant al acestei creşteri se pune de obicei pe seama factorilor interni, a condiţiilor de viaţă şi de mediu, acestea asociate cu practicarea jocurilor de mişcare şi a ştafetelor duc la întărirea sănătăţii şi la dezvoltarea corectă şi armonioasă a organismului.
Prin joc se realizează mai uşor sarcinile lecţiei, se asigură densitatea ei, creând bună dispoziţie. Activităţile în care se folosesc jocurile de mişcare sunt atractive şi îndrăgite de copii, datorită caracterului emoţional pe care îl dă întrecerea.
Jocurile de mişcare îşi aduc contribuţia la formarea capacităţilor organizatorice, de control şi autocontrol prin angrenarea elevilor la amenajarea traseelor, pentru a scurta momentul organizatoric, iar prin folosirea unor ajutoare în desfăşurarea întrecerilor sau chiar prin prezentarea celor necesare jocului li se lasă libertatea de a crea jocul.
Desfăşurarea sub formă de concurs, cu împărţirea pe echipe îi determină să se gândească atunci când acţionează nu numai la propria persoană ci şi la ceilalţi, la victoria propriei echipe dezvoltându-le astfel spiritul de colaborare. În joc se formează o serie de trăsături de caracter: respectul faţă de coechipieri şi adversari, exigenţa, atitudinea corectă faţă de joc,combativitatea, iniţiativa, sinceritatea, cinstea şi modestia. Ele înlătură stări de apatie, momente de rutină, oboseală fizică sau nervoasă, supraefort fizic sau intelectual. În aceste situaţii, folosirea lor a dus la reechilibrarea stărilor emoţionale, la relaxare, optimizare, revitalizare şi refacere a forţelor fizice, intelectuale şi morale.
Greutăţile întâmpinate de elevi în jocurile ce au în componenţa lor sărituri de pe aparate sau peste aparate le dezvoltă voinţa, perseverenţa şi atunci când aceste greutăţi sunt învinse, încrederea în forţele proprii. Multor elevi, care nu sunt agreaţi de colegi în jocurile desfăşurate în pauze, jocurile de mişcare le redau încrederea în forţele proprii, îi mobilizează, obligându-i în acelaşi timp la o participare activă. Mai mult, pe unii elevi care la venirea la şcoală sunt total izolaţi, jocurile de mişcare îi ajută să stabilească relaţii de prietenie.
„Copiii sunt mugurii ţării. Să-i învăţăm de mici să iubească mişcarea în aer liber, să fie iuţi, puternici şi căliţi, sub soarele fierbinte al ţării noastre.” (Aurelia Stoicescu)
Bibliografie:
Zapletal Milos – „Mica enciclopedie a jocurilor” , Bucureşti , Editura Sport –Turism , 1980.