Îmi aduc aminte cu nostalgie de perioada copilăriei, când timpul curgea mai lent, când lumea nu era într-o continuă goană, când vacanța mare chiar era mare și când noi, copiii, ieșeam pe stradă și ne jucam împreună, de dimineața până seara, leapșa, cărți, șotron, flori-fete-filme-sau-băieți, de-a v-ați ascunselea și câte altele, inventate pentru a ne distra, a comunica și a socializa.
Și da, aruncarea mingiei de oină era una dintre activitățile preferate atât de băieți cât și de fete.
Mai târziu, am întâlnit oina la liceu, când aveam proba obligatorie de aruncare a mingiei de oină la distanță și… în rebusuri sau integrame (ca termen).
M-am întrebat deunăzi dacă oina se mai joacă și dacă elevii din ziua de astăzi știu că oina este sport național românesc.
La întrebările mele mi-a răspuns Google, care m-a direcționat către site-ul Federației Române de Oină. Ce am aflat?
Oina: Identitate națională de ieri și de azi
Oina, un sport autentic românesc, adânc înrădăcinat în istoria și cultura poporului român, reprezintă mai mult decât un simplu joc; este o veritabilă mărturie a identității naționale. De la jocurile copilăriei la competițiile organizate, oina a traversat secolele, adaptându-se, dar păstrându-și esența, devenind un simbol al continuității și al rezistenței spirituale românești.
Oina în oglinda istoriei: De la origini la recunoaștere
Originile oinei se pierd în negura timpului, primele atestări documentare datând din secolul al XIV-lea. Cronicarul Grigore Ureche menționa jocul în scrierile sale, indicând o prezență veche și răspândită pe teritoriul românesc. Este larg acceptat că oina își are rădăcinile în practicile pastorale și agricole, fiind un joc al comunităților rurale, unde tinerii își exersau agilitatea, forța și spiritul de echipă. Simplitatea regulilor și echipamentului necesar a contribuit la popularitatea sa de-a lungul vremii, transformând-o într-o activitate accesibilă tuturor, indiferent de statut social.
Momentul de cotitură în istoria oinei a venit odată cu Spiru Haret, ilustrul pedagog și om politic, care, la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, a recunoscut potențialul educativ și național al jocului. Prin reformele sale din învățământ, Spiru Haret a introdus oina în programa școlară, transformând-o dintr-un joc popular într-un sport național recunoscut oficial. Această inițiativă a avut un impact profund, asigurând transmiterea jocului de la o generație la alta și consolidându-i statutul de pilon al educației fizice și morale a tinerilor.
Oina azi: Între tradiție și modernitate
După o perioadă de declin relativ în a doua jumătate a secolului al XX-lea, marcată de ascensiunea altor sporturi de origini anglo-saxone și de o urbanizare accelerată, oina a cunoscut o revigorare notabilă în ultimele decenii. Federația Română de Oină, înființată în 1912, joacă un rol crucial în promovarea și organizarea competițiilor la nivel național. Există campionate naționale pentru seniori, juniori și chiar competiții școlare, care contribuie la menținerea vie a tradiției și la atragerea de noi practicanți.(froina.ro/calendar-competitional)
Școlile, în special cele din mediul rural, rămân pepiniere importante pentru oină, unde profesorii de educație fizică se străduiesc să transmită mai departe pasiunea pentru acest sport. De asemenea, inițiative civice și evenimente culturale dedicate oinei contribuie la creșterea vizibilității sale și la implicarea comunităților locale.
Un aspect interesant al oinei moderne este efortul de adaptare la cerințele contemporane, fără a-i altera identitatea. Se caută modalități de a o face mai atractivă pentru publicul tânăr, de a o integra în circuitul sportiv internațional și de a o promova ca o alternativă viabilă la alte sporturi de echipă.
Oina ca simbol al identității naționale
Importanța oinei depășește cu mult cadrul sportiv. Ea este o reprezentare vie a spiritului românesc, a unor valori precum:
- Comunitatea și solidaritatea: Oina este un joc de echipă prin excelență, care încurajează colaborarea, încrederea reciprocă și spiritul de sacrificiu pentru binele comun.
- Agilitatea și inteligența strategică: Jocul necesită nu doar forță fizică, ci și rapiditate în gândire, anticipare și elaborarea unor strategii eficiente.
- Respectul pentru tradiție: Prin practicarea oinei, se menține vie o parte importantă din patrimoniul cultural imaterial al României.
- Rezistența și perseverența: Ca și poporul român, oina a demonstrat o remarcabilă capacitate de a supraviețui și de a se adapta la schimbările istorice.
În concluzie, oina rămâne un pilon al identității naționale românești, un liant între trecut și prezent. Eforturile de a o păstra și de a o promova nu sunt doar o chestiune de sport, ci un act de conservare a unui element esențial al patrimoniului nostru cultural. Prin sprijinirea oinei, sprijinim nu doar un joc, ci o întreagă moștenire, un simbol al rezilienței și al unicității poporului român. Oina, ieri și azi, continuă să bată în inima identității noastre naționale.