Ce putem face pentru un mediu sănătos?

Trăim în secolul vitezei şi am devenit prea preocupaţi de propria persoană fără să ne gândim la ceea ce ne ţine cu adevărat în viaţă sănătoşi: mediul înconjurător (pământul, pădurea, apa, aerul). Topirea gheţarilor, inundaţiile sau dispariţia a mii de specii de plante şi animale sunt doar câteva semne că planeta nu mai are puterea de a lupta singură ci are nevoie de ajutorul nostru! Trebuie să învăţăm să respectăm natura ca pe o „mamă”, deoarece ea ne dăruieşte toate cele necesare supravieţuirii şi să nu mai aruncam în ea cu gunoaie.

În ultimii zeci de ani, numărul de persoane cu diverse boli de plămâni, cancer, chisturi etc. s-a înmultit alarmant. Cauza este aerul pe care-l respirăm, apa pe care o bem şi alimentele pe care le consumăm. Multe persoane cred că nu intră în sarcina lor protejarea mediului, ci a autorităţilor, astfel încât, după o ieşire la iarba verde lasă în urma lor tot felul de resturi care ajung să „omoare” vegetaţia.

Din dorinţa de a trăi într-un mediu cât mai sănătos şi în ideea că îi vom face şi pe ceilalţi să conștientizeze necesitatea de a păstra mediul curat, ne-am propus derularea unor activităţi cu conţinut ecologic. Înarmaţi cu mănuşi, pensule, var şi multă dăruire, mai întâi am procedat la egologizarea grădinii şcolii noastre. Am colectat selectiv deşeurile pentru a le putea recicla.

Apoi, cu ajutorul doamnelor învăţătoare şi al părinţilor  am  săpat şanţuri pentru a planta ghiocei şi narcise pe lângă aleea din curtea şcolii. Am urmărit plantele zi de zi, le-am îngrijit cu drag şi am fost cei mai fericiţi când le-am văzut îmbobocite şi apoi înflorite.

Pe lângă aceste activităţi locale, am derulat diferite proiecte pe teme ecologice cu impact la nivel judeţean, naţional, dar şi internaţional. (Şcoli pentru un viitor verde, Fiecare strop contează!, Let’s do it, România!).

În cadrul proiectului de voluntariat Let’s do it, România! am implicat un număr de 120 de elevi și 14 cadre didactice care au demonstrat comunității că împreună putem face mediul mai curat într-o singură zi, dar esențial este ca toți să contribuim la păstrarea unui mediu curat.

La concursurile şcolare pe teme ecologice, am obţinut premii cu care ne mândrim:

  • Concursul “Roua visului verde” – locul I;
  • Concursul “Plânsul păsării” – locul al II-lea;
  • Concursul “Eco – mărţişorul” – locul I.

Este ştiut faptul că reciclarea aduce beneficii mari planetei. Deşeurile menajere trebuiesc mai întâi sortate, înainte de a le arunca în containare, şi apoi separate pe tip de deşeu reciclabil (plastic, sticlă, hârtie).

Apa este unul dintre cele mai de preţ daruri ale naturii, fără de care viaţa nu ar fi posibilă.  Iată câteva metode pentru a economisi apa:

  • Fă duş în loc de baie! Se consumă de 4 ori mai puţină apă. Nu e doar ecologic, dar şi economic;
  • Închide robinetul în timp ce te speli pe dinţi!
  • Dacă speli legumele, spală-le într-un vas şi nu lăsând să curgă apa la chiuvetă!
  • Verifică şi repară robinetele;
  • Păstrează apa de ploaie! O poţi folosi pentru udarea grădinii, spălatul maşinii;
  • Aşteaptă până aduni suficiente rufe sau vase şi apoi pune în funcţiune maşina de spălat. Dacă nu ai suficiente rufe sau vase murdare pentru a merge la capacitate maximă, setează funcţionarea aparatului la jumătate din capacitate. Se economiseşte atât apă cât şi electricitate.

Oxigenul poate influenţa sănătatea prin scăderea concentraţiei lui în aer şi prin scăderea presiunii atmosferice. Principalele surse de poluare sunt: industria, transporturile, activităţile casnice. Dacă în industrie şi transporturi se iau măsuri la nivel naţional pentru reducerea poluării activităţile casnice intră în grija noastra, a fiecăruia.

Iată așadar că prin acțiuni cărora de cele mai multe ori nu le dăm importanță putem contribui la protejarea mediului înconjurător și implicit la păstrarea sănătății noastre. Copiii, mai ales cei de vârstă școlară mică, sunt foarte receptivi la astfel de activități ecologice.

Concluzia care se desprinde este că educația ecologică poate începe de la cele mai mici vârste și chiar dacă mulți învățători consideră că studiul matematicii și al limbii române sunt o prioritate, să nu uităm că protejarea mediului înconjurător este o prioritate pentru întreaga omenire.

prof. Daniela Georgeta Coman

Liceul de Arte Margareta Sterian, Buzău (Buzău) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/daniela.coman1

Articole asemănătoare