Pentru majoritatea oamenilor, copilăria este perioada cea mai luminoasă a vieţii şi psihologii au stabilit că o parte din copilărie este transferată şi dezvoltată în fiinţa umană, devenită adult.
Copilăria se înscrie în cursul general al istoriei, al structurii sociale, iar viaţa şi copilăria fiecărei generaţii indică rangul de dezvoltare socio-economică a poporului respectiv.
Prima formă care asigură educaţia unui copil este familia, care are un rol preponderent pe tot parcursul vieţii, alături de formele de învăţământ. De la vârsta de trei ani copilul ia contact cu un alt mediu: grădiniţa. Acum încep să survină o serie întreagă de atitudini şi transformări. Prezenţa unei imaginaţii fabuloase obligă educatoarea să dirijeze creativ impresiile şi imaginile, favorizând o fluiditate şi plasticitate adecvată procesului de înţelegere, în vederea realizării anumitor percepţii. Atracţia jocului este determinată de crearea stării de afectivitate care favorizează o optimă dezvoltare sufletească, depăşindu-se cu succes mai multe praguri către viaţa de şcolar. Varietatea jocurilor pun premisele desfăşurării ordonate a jocului în activitatea viitoare de elev. Elevii primesc informaţii, le adaptează doamna învăţătoare la mediul lor de înţelegere, le transformă în exerciții aplicate în funcție de vârstă.
Copilăria este cea mai frumoasa perioada a vieții. Copilăria de azi nu mai seamănă aproape deloc cu copilăria de ieri. Vremurile se schimbă . Copiii nu mai sunt pasionați de jocurile in echipă , de plimbatul pe afară , ci mai mult in ziua de azi putem spune ca majoritatea copiilor trăiesc o copilărie virtuală.
În trecut copiii se bucurau la primirea unei bomboane, de o drumeție în parc, de studiul unui element al naturii, de mesajul unei cărți citite. Toate aceste lucruri le pot pune in pericol sănătatea copiilor , cea a ochilor. Calculatorul este cel mai bun prieten al copiilor din ziua de azi.
Asigurarea unui mediu securizant le aparţine parintilor, precum și rolul de a-i apăra şi călăuzi pe cei mici. Cel putin pănă când vor căpăta discernământul necesar ca să se descurce singuri în viaţă. Desigur, este mult mai simplu să fie abandonați în fața unui ecran ca să lucreze pentru a aduna bani tot pentru viitorul lor. Tendința este de abandonare la TV. Și cum desenele animate plac tuturor, intervine si latura aceasta plăcută. Însa pe termen lung acest comportament are rol negativ. Influența ecranelor asupra copiilor este foarte puternica pentru că de acolo își obțin fără aproape nici un efort recompensele.
Întotdeauna s-au auzit cuvintele „este greu să creşti un copil!”, dar aceste cuvinte nu au împiedicat vreodată îndeplinirea rolului de mamă. Cu ceva timp în urmă, mămicile aveau un aliat puternic, aliat care şi acum se mai întâlneşte în familiile numeroase, şi anume „prietenii copiilor”. De mici, copiii petreceau mult timp afară în compania prietenilor de aceeași vârstă sau mai măricei, fără a fi necesară supravegherea unui adult. Acum, acest tip de socializare liberă a dispărut.
Noile tehnologii atrag în jurul lor un număr mare de copii care sunt mereu setoşi de noi impresii şi curioşi să pătrundă cu privirea o lume imaginată sau imaginară. Avantajul lor este că deschid noi căi copilăriei spre cunoaştere şi trăirea multor frumuseţi ale artei traduse în limbajul imaginii audio-vizuale. Marea varietate de atracţii adăugată prin prezenţa noilor dispozitive, ajută marelui public, care este în plină formare, să descopere noi domenii şi probleme ale vieţii umane şi sociale, ale lumii naturale, pe care nici familia şi nici şcoala sau alţi factori de cultură şi educaţie de altădata nu ar fi putut să le dezvăluie cu atâta putere. În prezent, copiii, datorită calculatorului şi internetului, au o imagine mereu actualizată asupra timpului şi a vieţii în care trăiesc. Prin acest mod, efortul şi progresul copilăriei pe drumul cunoaşterii şi al îmbogăţirii sensibilităţii afective este astfel uşurat. Astfel, copiii de astăzi manifestă o maturizare intelectuală mai timpurie.
Numeroase sunt şi dezavantajele resimţite odată cu amestecul nemotivat atât de insistent în folosirea acestor mijloace, mai ales pentru copii. De câte ori, copiii de astăzi, încântaţi de farmecul unui joc pe calculator, pasionaţi de nu ştim ce muzică, cuceriţi de farmecul unui filmuleţ de desene animate şi de alte feluri de acest gen de activităţi se fac că uită parcă să se joace cu mingea, cu coarda, ori amână plimbarea în aer liber, ba mai mult uită să-şi manifeste sentimentele prin cuvinte ori prin culoare.
Aceste minunate mijloace moderne care pot să „audă” şi să „vadă”, să „ţină minte” şi „să comunice” se resimt permanent în lumea copilăriei. Astfel spus, avem de-a face cu un altfel de comunicare.
Comunicarea, azi, se face prin intermediul unui ecran, pe reţele de socializare. Copiii intră pe internet, în special de acasă, şi obişnuiesc să urmărească videoclipuri muzicale, clipuri amuzante şi de desene animate sau să stea pe reţelele de socializare. Ei nu realizează ce important e să te priveşti în ochi, să asculţi vocea, să urmăreşti arcuirea sprâncenelor, gropiţele din obraji şi zâmbetul.
Ştim, cu siguranţă, că distractivul se poate foarte uşor împleti cu educativul, cu utilul. De aceea, trebuie să căutăm să-i ferim pe copii de primejdia transformării lor în „roboţei”, fiindcă ei nu au capacitatea să discearnă pericolul care îi ameninţă făcând o pasiune în a-şi petrece timpul în faţa calculatorului. Ferindu-i de această primejdie, trebuie să-i sensibilizăm încă din familie la o varietate mai mare de ocupatii, să-i implicăm direct în desfăşurarea unor activităţi, să încercăm din răsputeri în a le cultiva pasiuni şi preocupări colective. Trebuie să le acordăm mai multă atenţie în această perioadă a copilăriei, să ne apropiem mai mult de inima lui, să-l înţelegem mai bine, să-i acordăm la timp șansa de a-i proteja copilăria, desfăşurând ample şi variate activităţi menite să asigure folosirea raţională, utilă şi reconfortantă, a timpului liber. Aceasta trebuie făcută nu în vorbe, ci în fapte, căci dragostea şi respectul pentru copil, indiferent de etnie sau condiţia sa socială, i-o oferim copilului şcolar nu sub forma unor sentinţe sau sfaturi, ci prin graiul faptelor din viaţa de toate zilele.
Adaptarea dascălului la particularităţile psihologice de înţelegere şi afectivitate, folosirea diferitelor metode de joc şi creativitate, vor contribui la integrarea uşoară în viaţa de elev.
Referitor la copilărie, Lucian Blaga spunea despre pedagogie: „Pedagogia caută de când există să desfiinţeze sau să scurteze copilăria omului, în timp ce adevăratul ei scop ar trebui să fie acela de a prelungi sau chiar de a permanentiza virtuţile şi calităţile copilăriei.” Dacă pedagogia caută să desfiinţeze copilăria, dascălii încearcă să contribuie la prelungirea ei dirijat şi creativ. Însă ne punem cu teamă întrebarea „Unde mai găsim creativitate, când copiii primesc direct informaţii şi imagini dăunătoare formării lor ca personalitate?” Cum putem crede că la vârsta de aproximativ nouă ani copilul nu mai ştie să se joace decât pe calculator? Majoritatea le preferă în locul unei cărţi citite. Ca dascăl este foarte greu să formezi unui elev percepţia unui colţ de natură, când chiar în unele manuale se întâlnesc texte greoaie, dificil de înţeles. Cum pot semăna dascălii în sufletele lor curate dragostea pentru literatură, pentru frumos, pentru adevăr, atunci când în permanenţă sunt „bombardaţi” cu informaţii nocive din viaţa socială, cu exemple de „eroi” macabri?
Încep să ne îngrijoreze astfel de întrebări. Ne fac să vedem imaginea unei societăţi cu conduite şi atitudini „în prăbuşire”. Cum o putem salva? Cum putem reveni la frumuseţea copilăriei lui Creangă sau la nostalgia lui Eminescu:
„Unde eşti, copilărie, cu pădurea ta, cu tot?…”