„Călătorie în lumea științelor”

„Călătorie în lumea ştiinţelor” este un opţional pe care l-am desfăşurat în acest an şcolar la clasele a V-a şi a VI-a, după ce am înregistrat dorinţele elevilor mei prin chestionare, interviuri.
Nu puteam, în periplul nostru ştiinţific, să nu ne fi oprit şi la sănătate, care este cel mai de preţ dar al nostru. Până acolo însă,am intrat în lumea alimentelor, pe care le-am descompus în cele mai simple substanţe: vitamine: A, C, D, complexul B, săruri minerale, Ca, Mg, Ph,  aminoacizi cu rol în construcţie şi reparaţie, glucoză, acizi graşi şi glicerină. Am realizat experimente pentru a evidenţia amidonul din tuberculul de cartof.

Elevii, chiar şi cei cu C.E.S, C.B., G.E., D.E., spre exemplu, de la o clasă de a VI-a, au fost antrenaţi cu succes şi multă bucurie în drumul alimentului introdus în cavitatea bucală, transformat în bolul alimentar ce înaintează prin faringe, esofag, până la stomac, din care se obţine chimul gastric, urmând a fi descompus până la cele mai simple substanţe, sub acţiunea sucului intestinal, sucului pancreatic şi a bilei, numite nutrimente. Ele vor fi absorbite în sânge şi duse până la celule spre a-şi realiza funcţiile, iar restul nedigerat este eliminat la exterior prin intestinul gros. Simularea acestei funcţii de nutriţie s-a realizat cu ajutorul unui „manechin”.

Printr-o prezentare susținută și de un suport vizual powerpoint, într-o zi care a coincis şi cu Ziua Mondială a Alimentaţiei, elevii au fost uimiţi să vadă asemănările ca şi formă dintre legume, fructe şi organele corpului. Astfel:  nucile cu creierul uman, ceapa cu celulele corpului, boabele de fasole cu rinichii, roşia cu inima, ciupercile cu urechile. Consumul legumei sau fructului corespondent ajută la buna funcţionare a acestuia.

Printr-un concurs organizat în şcoala noastră cu tema „Beneficiile consumului de legume şi fructe”, la care am participat în calitate de evaluator în juriu, şi care a coincis cu o unitate de învăţare din opţional, toţi elevii, inclusiv cei din categorii defavorizate, monoparentale, cu părinţii plecaţi, şi-au aşternut creativitatea în desene care mai de care mai interesante şi mai frumoase.

„Suntem ceea ce mâncăm!” ne spune Ayurveda, o veche filozofie indiană, de aceea la „Efectele nocive ale substanţelor chimice asupra organismului” elevii au adus informaţii despre E-uri, pe care le-am clasificat în funcţie de gradul toxic asupra organismului prin efectele pe care le produce prin consumul lor exagerat sau nu. Elevii au realizat afişe, ilustrând stilul de viaţă sănătos, au citit ambalajele ca să identifice E-urile din ingredientele date prin denumirile lor. Ei au observat că cele mai multe E-uri se găsesc în alimentele de tip fast-food, sucuri, chips-uri, exact ce le place lor. Un elev a concluzionat la un moment dat, când a văzut într-o prezentare dată un aliment căruia îi plăcea, că acum înţelege el de ce nu putea să doarmă şi era agitat.

Prin educaţia pentru sănătate, care ar trebui să se facă obligatoriu în şcoli, elevii îşi formează în primul rând o atitudine pozitivă spre a-şi însuşi deprinderile de a avea grijă de propriul corp, acordând o importanţă deosebită asupra alimentelor consumate. Numai mâncând sănătos, echilibrat, poţi să ai randament şi un psihic bun.

Să nu uităm că şi a trăi sănătos este o artă!

Bibliografie:
1. Baban, Adriana,”Consiliere educaţională”,Cluj Napoca, 2001
2. M.E.C., „Ghid pentru cadre didactice-Programul Educatie pentru sănătate în şcoala românească”,Bucuresti, 2004

 

prof. Georgeta-Irina Rusu

Școala Gimnazială Ion Creangă, Bacău (Bacău) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/georgeta.rusu

Articole asemănătoare