Bune practici în cadrul orei de religie ortodoxă

Sunt profesor de religie ortodoxă la trei școli, la Școala Gimnazială din Băuțar, la Școala Gimnazială „Traian Lalescu” din Cornea, precum și la Școala Gimnazială „Trandafir Tămaș” din Marga. Am gradul didactic I, o vechime în carieră de 19 ani, o experiență destul de bogată la catedră. Acest articol l-am scris pentru arăta experiența mea la catedră, bunele practici desfășurate la orele de religie ortodoxă, atât la ciclul primar, cât și la cel gimnazial.

Originea noțiunilor dobândite în cadrul orelor de religie ne arată că acestea sunt de natură dumnezeiască, ceea ce determină ca această disciplină să fie socotită una aparte: „Drept aceea, mer­gând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (Matei 28, 19). Este îndemnul pe care Domnul nostru Iisus Hristos l-a adresat Sfinților Apostoli înainte de a Se înălța la ceruri. Aceștia au îndeplinit porunca Mântuitorului, mergând și vestind tuturor dumne­zeieștile învățături și hirotonind episcopi și preoți care, la rândul lor, au continuat activitatea de propovăduire a Evangheliei, până în zilele noastre.

Pornind de la acest aspect, înțelegem că profesorul de religie este în primul rând un misionar care îndeplinește o formă de apostolat în cadrul școlii sale. Chiar dacă profesorul de religie nu este binecuvântat cu darul preoției sacramentale, activitatea pe care o desfășoară în relație cu elevii săi îl poate defini ca un apartenent al preoției universale. Prin natura profesiei sale, este necesar ca profesorul de religie să fie învățător și călăuză în drumul spre desăvârșire, nu numai pentru elevii cărora le predă de la catedră, ci și pentru părinții și apropiații acestora, dar și pentru colegii profesori cu care interacționează în școală.

Exemplul personal

Baza educației religioase în școală este dată de principiile învățăturii Domnului nostru Iisus Hristos, pe care profesorul de religie trebuie să le respecte pentru a fi un exemplu pentru cei din jur: elevi, părinți, colegi profesori ș.a. Trebuie să fie un participant activ la slujbele bise­ricești, în duminici și sărbători, invitându-i și pe elevi să facă acest lucru; să postească, să se roage atât în „cămara sufletului său”, cât și împreună cu copiii, să fie milostiv, blând, iertător, răbdător. La clasă, profesorul de religie este călăuzit de programa școlară în vigoare. În acest sens, temele abordate în cadrul orelor de curs trebuie expuse cu mult tact pedagogic, astfel încât elevii să înțeleagă cu ușurință noțiunile prezentate.

Pornind de la învățăturile Mântuitorului, expuse în Sfintele Evanghelii, profesorul de religie le descoperă elevilor diferite modele menite să-i formeze și să-i călăuzească în drumul lor spre desăvârșire. Tocmai aceasta este adevărata lacună a societății actuale, în ceea ce privește formarea tinerilor: modelele autentice. Ora de religie propune acele călăuze vrednice de urmat, sfinții, cu ajutorul cărora tinerii își pot înfrumuseța sufletele. Sfinții sunt aceia care au avut o viață virtuoasă, prin cultivarea credinței în Dumnezeu, a voinței de a săvârși binele la fiecare pas și prin manifestarea dragostei pentru Părintele Ceresc și pentru semeni. Profesorul trebuie să îi călăuzească pe copii spre a pune în practică noțiunile și învățăturile deprinse în cadrul orei de religie.

Activități școlare și extrașcolare

Profesorul de religie poate desfășura activități diverse, pe care le poate aborda atât în școală, cât și în afara ei. În școală, activitățile sunt: Concursurile școlare. Cel mai important concurs care se desfășoară pe parcursul unui an școlar este Olimpiada de religie, concurs organizat sub egida Ministerului Educației și destinat acelor elevi care au spirit de competiție și care, totodată, au înclinația spre performanță. Disciplina religie se bucură de participarea elevilor din clasele gimnaziale și liceale. Un alt concurs ce poate fi abordat din perspectiva disciplinei religie este Olimpiada Cultură și Spiritualitate românească, concurs transdisciplinar asociat cu disciplina limba și literatura română.

Dincolo de aceste concursuri naționale, profesorul de religie poate participa cu elevii la diferite concursuri organizate la nivel regional sau local. Unul dintre concursurile care adună an de an sute de copii se desfășoară la nivelul Capitalei și este intitulat Sfinții, prietenii copiilor. Tot în cadrul școlii, se pot organiza concursuri de pictură, icoane pe sticlă și lemn, urmate apoi de expoziții cu lucrările copiilor.

Serbările școlare

Profesorul poate organiza diferite serbări religioase cu ocazia marilor sărbători creștine: Nașterea și Învierea Domnului. Tot în cadrul acestor activități pot avea loc scenete de teatru menite să eviden­țieze importanța sărbătorii respective. Profesorul de religie poate marca, prin activități asemănătoare, și anumite sărbători națio­nale, precum Ziua Marii Uniri – 1 Decembrie, Ziua Unirii Principatelor – 24 ianuarie, Ziua Independenței României – 9 mai și alte evenimente istorice la care Biserica Ortodoxă strămoșească a avut contribuții considerabile.

Cercul de religie

Acesta reprezintă o activitate suplimentară și se dorește a fi o continuare a ceea ce se studiază la ora de curs.

Dintre activitățile extrașcolare pe care profesorul de religie le poate desfășura, amintim: Vizite la biserica din apropierea școlii. Cu ocazia marilor praznice, profesorul de religie alături de doamnele învățătoare și cu sprijinul câtorva părinți obișnuiesc să îi însoțească pe copii la biserică pentru a primi Taina Sfintei Împăr­tășanii. Această activitate se adresează în general elevilor din clasele primare. În schimb, cu cei de la clasele gimnaziale și chiar liceale, profesorul de religie are posibilitatea de a face o oră de curs în sfânta biserică. Participarea elevilor la activitățile pe care Biserica le desfășoară, prin Departamentul pentru tineret, poate reprezenta un real succes, mai ales dacă totul se petrece la modul oficial, în virtutea unui parteneriat Școală – Biserică, document care nu trebuie să lipsească din mapa profesorului de religie.

Pelerinaje la biserici și mănăstiri

O altă activitate extra­școlară poate fi pelerinajul la bisericile și mănăstirile din țară. am participat împreună cu elevii la pelerinaje la mănăstirile din zona Marga, Bucova. Elevii au, astfel, prilejul de a cunoaște locuri binecuvântate de Dumnezeu, de a se închina la sfintele moaște sau de a primi un cuvânt folositor de la duhovnicii cu care se vor întâlni. Profesorul poate include și câteva obiective istorice și culturale reprezentative, unde e cazul.

Participare la hramurile catedralelor

La nivel local, cu ocazia unor mari sărbători, profesorul de religie poate participa cu elevii la slujba de hram a unei biserici sau catedrale. De pildă, cu ocazia sărbătorii Sfântului Dimitrie cel Nou, hramul bisericii din Bucova, am mers și merg în continuare cu elevii la biserica din parohia Bucova, judetul Caraș-Severin, de asemenea la cele doua biserici cu hramul Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul din parohiile Bauțarul de sus și Băuțarul de jos, Caras-Severin, la Parohia din Marga cu același hram, la Cornea, unde are biserica ca hram Adormirea Maicii Domnului, la Cuptoare, care,aparține de Școala Gimnazială „Traian Lalescu”, la biserica din sat cu hramul Înălțarea Domnului la cer Cuptoare, de asemenea la hramul catedralei episcopale din Caransebeș, cu hramul Invierea Domnului și Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul. Slujbele se desfă­șoară pe o perioadă de câteva zile.

Numeroase activități educative, care să îi formeze pe elevi, atât în plan intelectual, cât și în plan duhovnicesc, pot fi abordate și în săptămâna Școala altfel – să știi mai multe, să fii mai bun!

Ora de religie rămâne un factor vital în ceea ce privește formarea tinerilor, pentru binele lor și pentru binele societății. Aceasta transcende limitele vieții pământești, fiind o lumină călăuzitoare în drumul tinerilor spre Împărăția lui Dumnezeu.

 

prof. Adrian Petru Codilă

Școala Gimnazială, Băuțar (Caraş-Severin) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/adrian.codila

Articole asemănătoare