„Copilul este părintele adultului” – reprezintă o exprimare metaforică a rolului imens pe care ȋl are copilăria pentru viitoarea viaţă adultă. A creşte şi a educa un copil este o operă care cere multă dragoste , dar aceasta nu ȋnseamnă că ea nu impune şi raţiune bazată pe cunoştinte precise. Ca ȋn oricare altă ȋmprejurare, numai dragostea nu este de ajuns.
Copilul pe care ȋl creştem şi pe care ȋl educăm nu este la fel ca ceilalţi: este „al nostru” este „unic” este de „neȋnlocuit”. Ca şi o plantă, copilul creşte foarte diferit ȋn funcţie de hrană, de lumină, de ambianţa favorabilă sau defavorabilă mediului familial. Această ambianţă, acest climat poate să-l ajute sau să- l ȋmpiedice să se dezvolte normal şi răspunderea o purtăm ȋmpreună: părinţi şi profesori.
Teoria la modă a libertăţii, a neintervenţiei ȋn dezvoltarea copilului, de cele mai multe ori este un pretext comod de a ne sustrage de la ȋndatoririle de educator. Copilul are nevoie să fie apărat , călăuzit, are nevoie să se simtă important pentru cei pe care ȋi iubeşte. Ca o contrapunere faţă de gustul din ce ȋn ce mai accentuat pentru cultura audio-video, familia trebuie să se ȋngrijească de formarea gustului pentru lectură. Cele mai mari valori spirituale ale omenirii sunt tezaurizate sub forma operelor scrise.
Deschizându-le porţile miraculoase ale universului literar, copilul se apleacă asupra cărţii cu multă curiozitate şi sete. Momentul acesta este crucial pentru formarea gustului pentru citit.Acum trebuie să intervină discretă, dar fermă, mâna părintelui care să aleagă, să indice, să călăuzească.
Basmele sunt „un cadou din dragoste” şi astfel sunt dăruite copiilor pentru a-i ajuta să facă faţă lumii acesteia ȋn care cresc. Este ȋnsă foarte important şi modul ȋn care le sunt oferite , pentru a oferi la maximum magia şi speranţa pe care o aduc. Albă ca Zăpada şi piticii din pădure , Făt-Frumos şi calul lui năzdrăvan, Cenuşăreasa şi pantoful pierdut la miezul noptii, Jack şi vrejul de fasole, Sindbad Marinarul şi fabuloasele sale aventuri… Ne-au fost foarte aproape, prieteni nevăzuţi de ani de zile, şi ne ȋntrebăm uneori dacă ne-am despărţit vreodată de ei. Prin ce ne-au cucerit şi ce au lasat ȋn noi aceste pesonaje?
Vremea basmelor este vremea magică a copilăriei, dar nu este nici pe departe o vârstă liniştită şi lipsită de greutăţi pentru copii. El -copilul –iese din relatia de dependentă faţă de părinţii săi şi trebuie să se adapteze multor nouţăti apărute ȋn viaţa sa: grădiniţa şi scoala ce restrâng din libertatea pe care a avut-o până atunci, conflictele cu părinţii ce nu mai par atât de buni şi de ȋntelegători, cerinţele celor din jur care devin tot mai solicitante.Copilul ȋnvaţă să facă faţă multor ȋncercări legate de maturizare, şi nu este un lucru usor. Deşi viaţa pare de multe ori derutantă , copilul are nevoie de o educaţie care, subtil şi numai prin ȋnţelesuri, să-l facă să vadă avantajele unui comportament adecvat moralei şi acest lucru nu prin intermediul regulilor abstracte, ci prin poveşti cu zâne şi prinţi, prin spectacolul luptei dintre bine şi rău.
Însușirea principiului realităţii este dificilă şi cu siguranţă nu este o alegere naturală a copilului care se află sub dominanţa de necontestat a principiului plăcerii. Niciun copil nu se va identifica ȋn mod natural cu personajele negative. Basmele vin dintr-o lume fantastică şi aduc alinare dau speranţă pentru viitor şi contin promisiunea unui final fericit. O mare parte a părintilor cred că un copil trebuie să fie ferit de ceea ce ȋl tulbura cel mai mult: angoasele fără forma şi fără nume, fantasmele haotice, colerice, uneori violente. Mulţi cred că ar trebui prezentată copiilor doar realitatea conştientă şi imaginile generoase pentru ca ei să vadă doar partea ȋnsorită a lucrurilor.Dar această viziune unilaterală nu poate hrăni decât spiritul, iar viaţa reală nu este numai soare.
A apărut ȋn unele medii „mult prea corecte” ideea că basmele au prea multă violenţă , pedepse sângeroase , canibalism şi mutilări ( Scufiţa roşie şi bunica sunt scoase din burta lupului după ce au fost mâncate, Hansel şi Gretel sunt ameninţaţi că vor fi mâncati de vrăjitoare etc. ) Dar dacă ne gândim la rolul pe care ȋl au basmele pentru copii şi anume de a modela prin imaginaţie materialul inconştient diminuând astfel influenţa uneori nefastă, devine evident că toate aceste aspecte amenințătoare şi teribile din basme sunt necesare copilului pentru a putea „dezamorsa” propriile sale tendinţe violente şi antisociale pentru a le da sens ( precum ȋn basme sunt pedepsiţi cei răi , iar eroii scapă teferi din multiplele ȋncercari prin care trec.)
Poveştile sunt alături de noi mereu prin mesajul pe care ȋl trimit dincolo de orice vârstă , ca luptă ȋmpotriva greutăţilor vieţii este inevitabilă şi este parte intrinsecă din existenţa umană , dar ȋn loc să cedăm trebuie să ȋnfruntăm ferm dificultăţile adesea injuste şi astfel să ajungem şi să depăşim toate ostacolele şi să fim ȋnvingători.
Şi pentru că jocul este activitatea predominantă ȋn copilărie, să-l lăsăm pe copil să se joace de-a „prinţii si zânele”, „vrăjitoarea şi zmeii”…
Este suficient să-i privim pe copii ȋn timpul jocului pentru a ne face o impresie referitoare la conduita acestora şi particularităţile lor psihologice. In joc copiii se exprimă deschis , clar, dezinvolt, ȋn timp ce alţii sunt mai reţinuti , mai putini activi.
Oare de ce? Este ȋntrebarea care ne duce iar la familie, la primii ani ai copilăriei.
Bibliografie:
1. Dragan,Ion- Educaţia noastră cea de toate zilele, Timisoara, Editura ,,Eurobit”,1992
2. Tiberiu,Rodica- Familia ȋn faţa conduitelor greşite ale copilului,E.D.Bucuresti,1981
3. Parintele Alexandru – Copilul ȋn faţa televizorului şi a computerelor, Mănăstirea Piatra Screisa, Caraş Severin,2