Etimologic, termenul principiu provine din latinescul principium şi se traduce început, origine, întemeiere; normă, teză fundamentală, lege, legitate care orientează în mod flexibil şi creativ un proces (Dicţionarul Explicativ al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, Academia Română, Institutul de Lingvistică, Editura Univers Enciclopedic Gold, 2009).
Extrapolat în domeniul pedagogiei, principiul didactic este definit ca ,,normă generală care fundamentează teoria şi practica educativă ce orientează conceperea, organizarea şi desfăşurarea procesului de învăţământ”(Ioan Bontaş, Pedagogie, Editura ALL, Bucureşti, 1995, p.43).
În cazul educaţiei religioase, se constată existenţa a două principii didactice, eclesiocentric şi hristocentric, ce se regăsesc doar în metodica predării acestei discipline. În speţă, vom prezenta actualitatea şi aplicabilitatea principiilor didactice menţionate mai sus în textul scripturistic al Evangheliei după Luca.
I. Principiul eclesiocentric
Acest principiu poate fi utilizat de către profesorul de Religie doar atunci când trebuie să transmită cunoştinţe, conform învăţăturii Bisericii lui Hristos şi în legătură cu viaţa Bisericii. De asemenea, trebuie subliniat faptul că instituţia divino-umană de pe pământ poartă sigiliul infaibilităţii, întrucât conducătorul ei nevăzut este Mântuitorul Hristos (Efeseni 1,22-23). Cu atât mai mult, în predarea cunoştinţelor, profesorul are datoria de a prezenta elevilor dogma Bisericii într-un mod inedit, dezvoltându-le simţăminte puternice de respect şi dragoste faţă de cea care deschide creştinului calea spre dobândirea mântuirii (Pr.prof.univ. Sebastian Şebu, Metodica predării Religiei, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2000, p.58).
În referatul biblic al Evangheliei după Luca, principiul eclesiocentric reprezintă un instrument indispensabil în extragerea detaliilor atent interpretate în duhul învăţăturii Bisericii. Întrucât deţine mijlocul principal de educare, Biserica Îl are pe Hristos în toată deplinătatea personalităţii Sale. Cunoştinţele transmise elevilor trebuie să vizeze cultivarea sentimentului de iubire şi respect faţă de Biserică. Prin urmare, Biserica este posesoarea tuturor învăţăturilor Mântuitorului: ,,Vai vouă, când toţi oamenii vă vor vorbi de bine. Căci tot aşa făceau proorocilor mincinoşi părinţii lor. Iar vouă celor ce ascultaţi, vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc pe voi, binecuvântaţi pe cei ce vă blesteamă, rugaţi-vă pentru cei ce vă fac necazuri”(Luca 6, 26-28).
Principiul eclesiocentric este reliefat în următoarele exemple:
a) îndemn la veghere şi la îngăduinţă: ,,Cine este iconomul credincios şi înţelept pe care Stăpânul îl va pune peste slugile Sale, ca să le dea, la vreme, partea lor de grâu? Fericită este sluga aceea pe care, venind Stăpânul, o va găsi făcând aşa. Adevărat o spun că o va pune peste toate avuţiile Sale. Iar de va zice sluga aceea în inima sa: Stăpânul meu zăboveşte să vină, şi va începe să bată pe slugi şi pe slujnice, şi să mănânce şi să bea şi să se îmbete, veni-va Stăpânul slugii aceluia în ziua în care ea nu se aşteaptă şi în ceasul în cae ea nu ştie şi o va tăia în două, iar partea ei va pune-o cu cei necredincioşi”(Luca 12, 42-45);
b) Biserica propovăduieşte iubirea lui Dumnezeu: ,,Zic vouă: că aşa şi în cer va fi mai multă bucurie pentru un păcătos care se pocăieşte, decât pentru 99 de drepţi, care nu au nevoie de pocăinţă”(Luca 15, 7);
c) problematica Botezului: ,,Şi într-una din zile, pe când Iisus învăţa poporul în templu şi binevestea, au venit arhiereii şi cărturarii, împreună cu bătrâni. Şi vorbind, au zis către El: spune-ne nouă, cu ce putere faci acestea sau cine este Cel ce Ţi-a dat această putere?”(Luca 20, 1-2).
II. Principiul hristocentric
Cerinţa acestui principiu constă în orientarea educaţiei religioase spre Persoana Domnului Iisus Hristos, ca Dumnezeu adevărat şi om adevărat, desăvârşire absolută, Model şi pildă de urmat, întrucât lucrarea Lui în lume este ,,de la început”(Ioan 1, 1) şi ,,toate prin El s-au făcut”(Ioan 1, 3).
Profesorul va sublinia că preînchipuirea venirii Mântuitorului este evidenţiată în simbolurile regăsite în scrierile Vechiului Testament, iar prezenţa lui Hristos în Evanghelia după Luca fiind covârşitoare, principiul hristocentric se relevă în următoarele scene:
a) Naşterea Mântuitorului: ,,Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca ea să nască, şi a născut pe Fiul său, Cel Unul-Născut şi L-a înfăşat şi L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei”(Luca 2, 5-7); ,,şi toţi câţi auziseră se mirau de cele spuse lor de către păstori. Iar Maria păstra aceste cuvinte, punându-le în inima sa. Şi s-au întors păstorii, slăvind şi lăudând pe Dumnezeu, pentru toate câte auziseră şi văzuseră precum li se spusese”(Luca 2, 18-20);
b) Întâmpinarea Domnului: ,,Şi L-a binecuvântat Simeon şi a zis către Maria, mama Lui: iată, Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel şi ca un semn care va stârni împotrivire şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi”(Luca 2, 34-35);
c) Botezul Domnului: ,,Şi după ce s-a botezat tot poporul, botezându-Se şi Iisus şi rugându-Se, s-a deschis cerul. Şi S-a coborât Duhul Sfânt peste El în trupesc, ca un porumbel, şi s-a făcut glas din cer: Tu eşti Fiul Meu Cel iubit, întru Tine am binevoit”(Luca 3, 21-22);
d) Învierea fiului văduvei din Nain: ,,Şi, văzând-o Domnul, I S-a făcut milă de ea şi i-a zis: nu plânge! Şi apropiindu-se, S-a atins de sicriu, iar cei ce-l duceau s-au oprit. Şi a zis: tinere, îţi zic, scoală-te, şi s-a ridicat mortul şi a început să vorbească şi l-a dat mamei lui”(Luca 7, 13-15);
e) Învierea fiicei lui Iair: ,,Şi iată a venit un bărbat, al cărui nume era Iair şi care era mai-marele sinagogii. Şi căzând la picioarele lui Iisus, Îl ruga să intre în casa lui. Căci avea numai o fiică, ca de 12 ani, şi ea era pe moarte(…) şi încă vorbind El, a venit cineva la mai-marele sinagogii, zicând: A murit fiica ta. Nu mai supăra pe Învăţătorul. Dar Iisus auzind, i-a răspuns: Nu te teme, crede numai şi se va izbăvi.(…) Şi scoţând pe toţi afară şi apucând-o de mână, a strigat, zicând: Copilă, scoală-te! Şi duhul ei s-a întors şi a înviat îndată”(Luca 8, 41-42; 49; 54-55);
f) Trimiterea Apostolilor la propovăduire şi mărturisirea lui Petru: ,,Şi chemând pe cei 12 ucenici ai Săi, le-a dat putere şi stăpânire peste toţi demonii şi să vindece bolile. Şi i-a trimis să propovăduiască Împărăţia lui Dumnezeu şi să vindece pe cei bolnavi”(Luca 9, 1-2), iar în alt loc: ,,Şi El le-a zis: Dar voi cine ziceţi că sunt Eu? Iar Sfântul Apostol Petru răspunzând a zis: Hristosul lui Dumnezeu”(Luca 9, 20);
Sfântul Apostol Petru este prima persoană care declară că Hristos este Fiul lui Dumnezeu. În următorul context, este vorba despre un adevăr dogmatic care se uneşte cu unul didactic: ,,toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu şi nimeni nu cunoaşte cine este Fiul, decât numai Tatăl, şi cine este Tatăl, decât numai Fiul şi căruia voieşte Fiul să-i descopere”(Luca 10, 22).
g) Rugăciunea domnească: ,,Şi pe când se ruga Iisus într-un loc, când a încetat, unul dintre ucenicii Lui I-a zis: Doamne, învaţă-ne să ne rugăm, cum a învăţat şi Ioan pe ucenicii lui”(Luca 11, 1);
h) alte contexte:
– Hristos creionează modelul de viaţă creştină: ,,Nu vă îngrijiţi pentru viaţa voastră ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca. Viaţa este mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea. Priviţi la corbi, căci nici nu seamănă, nici nu seceră; ei n-au cămară, nici pivniţă, şi Dumnezeu îi hrăneşte. Cu cât mai de preţ sunteţi voi decât păsările”(Luca 12, 22-24).
– Mântuitorul compară credinţa cu grăuntele de muştar: ,,Deci zicea: cu ce este asemenea Împărăţia lui Dumnezeu şi cu ce o voi asemăna? Asemenea este grăuntelui de muştar pe care, luându-l, un om l-a aruncat în grădina sa, şi a crescut şi s-a făcut copac, iar păsările cerului s-au sălăşluit în ramurile lui”(Luca 13, 18-19). De asemenea, oferă ca exemplu pilda despre cina cea mare: ,,când vei fi chemat de cineva la nuntă, nut e aşeza în locul cel dintâi, ca nu cumva să fie chemat de el altul mai de cinste decât tine. Şi venind cel care te-a chemat pe tine şi pe el, îţi va zice: Dă acestuia locul. Şi atunci, cu ruşine te vei duce să te aşezi pe locul cel mai de pe urmă”(Luca 14, 8-9).
– Mântuitorul exclude posibilitatea de a lucra la doi domni: ,,Nici o slugă nu poate să slujească la doi stăpâni. Fiindcă sau pe unul îl va urâ şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va ţine şi pe celălalt îl va dispreţui. Nu puteţi să slujiţi şi lui Dumnezeu şi lui mamona”(Luca 16, 13). Totodată, aminteşte despre sminteli, iertare, credinţă (,,cu neputinţă este să nu vină smintelile dar vai aceluia prin care vin! Mai de folos i-ar fi dacă i s-ar lega de gât o piatră de moară şi ar fi aruncat în mare, decât să smintească pe unul din aceştia mici. Luaţi aminte la voi înşivă. De-ţi va greşi fratele tău, dojeneşte-l şi dacă se va pocăi, iartă-l. Şi chiar dacă îţi va greşi de 7 ori într-o zi de 7 ori se va întoarce către tine, zicând: Mă căiesc, iartă-l!”(Luca 17, 1-4) şi venirea Împărăţiei lui Dumnezeu: ,,fiind întrebat de farisei când va veni Împărăţia lui Dumnezeu, le-a răspuns şi a zis: Împărăţia lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut. Şi nici nu vor zice: iat-o aici sau acolo. Căci, iată; Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru”(Luca 17, 20-21).
– Hristos răspunde la întrebarea cu privire la mântuire: ,,Şi cine se va mântui? Iar El a zis: cele ce sunt cu neputinţă la oameni, sunt cu putinţă la Dumnezeu”(Luca 18, 18, 27). Cei 12 Apostoli rostesc cu un glas tare că Hristos este Fiul lui Dumnezeu: ,,zicând: binecuvântat este Împăratul care vine întru numele Domnului! Pace în cer şi slavă întru cei de sus. Dr unii farisei din mulţime au zis către El: Învăţătorule, ceartă-ţi ucenicii. Şi răspunzând, a zis: zic vouă: dacă vor tăcea aceştia, pietrele vor striga”(Luca 19, 38-40).
– Mântuitorul vorbeşte despre a doua Sa venire: ,,Iar El a zis: vedeţi să nu fiţi amăgiţi, căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt, şi vremea mea s-a apropiat. Nu mergeţi după ei”(Luca 21, 8).
– Momentul Cina cea de Taină este de maximă importanţă, întrucât se identifică cu natura hristologică: ,,Acesta este Trupul Meu care se dă pentru voi; aceasta să faceţi spre pomenirea Mea… Acest pahar este Legea cea Nouă, întru sângele Meu, care se varsă pentru voi”(Luca 22, 19-20), iar prin Pătimirile Sale devine Modelul suprem de Om pentru noi toţi: ,,Şi acoperindu-I faţa, se întrebau, zicând: Prooroceşte cine este cel ce Te-a lovit? Şi hulindu-l, multe altele spuneau împotriva Lui”(Luca 22, 64-65).
– Pe drumul către Emaus, Luca şi Cleopa s-au întâlnit cu Mântuitorul, dar nu L-au recunoscut decât după ce le-a tâlcuit Scripturile: ,,O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima! Ca să credeţi toate câte au spus proorocii. Nu trebuia, oare, ca Hristos să pătimească acestea şi să intre în slava Sa?”(Luca 24, 25-26).
– Înălţarea la Cer a Mântuitorului: ,,Şi pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la Cer. Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors la Ierusalim cu bucurie mare”(Luca 24, 51-52).
În concluzie, principiile eclesiocentric şi hristocentric sunt vitale în procesul instructiv-educativ al orei de Religie, iar scrierile sacre ale Sfintei Scripturi reprezintă surse inepuizabile în descoperirea acestora. La fel ca şi celelalte principii arhicunoscute, acestea au aceleaşi caracteristici (exprimă raporturile esenţiale şi generale care orientează conceperea şi desfăşurarea procesului de învătământ; asigură orientarea spre procesul de învăţământ nefalsificat şi detaşat de impresii, tendinţe şi dorinţe subiective; orientează procesul instructiv-educativ în schimbare, asigurându-i maleabilitate şi creativitat; fiecare principiu, ca şi entitate proprie, intră în relaţie cu celelalte principii, ale cărui componente se condiţionează reciproc).