Elementul central al programei este dat de competență. Prin urmare, demersul didactic trebuie să vizeze dezvoltarea competențelor specifice la nivelul fiecărui an de studiu. Abordarea și prezentarea noilor conținuturi ale programei școlare din perspectiva competențelor cheie reprezintă o provocare pentru cadrele didactice care se preocupă de aplicarea acestora la clasă. De aceea, cadrele didactice trebuie să anticipeze etapele și acțiunile concrete de realizare a procesului de predare – învățare, altfel spus, să realizeze demersul didactic.
Ce presupune acest lucru?
Realizarea demersului didactic înseamnă, în primul rând, lectura personalizată a programelor școlare pentru obținerea unui demers inovativ, creativ și adaptat particularităților individuale ale elevilor din clasa noastră. Următoarele etape sunt: realizarea planificării calendaristice, proiectarea unităților de învățare și proiectarea lecțiilor.
La disciplina Istorie, clasa a IV-a, programa pune accentul pe formarea competențelor, ca și la celelalte discipline. Deși, de multe ori, suntem tentați să punem accent pe conținuturi, nu trebuie să pierdem din vedere faptul că, prin competență se obține transferul și mobilizarea cunoștințelor și a deprinderilor în situații noi.
În activitatea mea didactică, mi s-a întâmplat uneori să pun accent pe conținuturi. Cred că și acestea sunt importante, însă, tot timpul, trebuie să vizăm competențele. Prioritate sunt deprinderile, capacitățile și atitudinile formate prin intermediul conținuturilor. Să nu uităm faptul că aceeași competență se poate forma/ dezvolta prin mijloace diferite/ conținuturi diferite, profesorul fiind cel care are libertatea de a alege atât manualul cât și modul de folosire la clasă.
Când predau această disciplină, folosesc câteva informații din manualul pe care îl au și elevii (în general izvoare istorice, documente și imagini). De asemenea, folosesc și manuale mai vechi, dar și alte mijloace de învățământ. Îmi pregătesc lecția de Istorie selectând conținuturile înainte, folosesc legende istorice, poezii, auxiliare, filmulețe de pe YouTube, tablouri și alte materiale diverse, nu neapărat din manual. Pentru mine, manualul este orientativ și nu un element de bază.
Predau această disciplină ca pe o poveste, folosind materiale concrete: izvoare istorice pe care copiii le interpretează, le descoperă, cercetează singuri, eu fiind doar un ghid. Cred cu tărie că, o lecție autentică de Istorie are un impact mult mai mare dacă se desfășoară într-un cadru specific, într-un muzeu de istorie sau într-o cetate/ruinele unei cetăți, dacă avem invitat un veteran de război, un bunic ce a trăit în vremurile trecute și poate povesti copiilor din experiența de viață sau un arheolog care poate povesti despre cercetările arheologice. Conținuturile și datele istorice se uită, însă poveștile reale spuse din suflet, imaginile văzute, atmosferă încărcată de istorie, sentimentele trăite de copii în timpul orelor de istorie predate într-o manieră interdisciplinară folosind metode active – participative ajută la formarea competențelor vizate.