Rolul elevului în demersul didactic

Cunoaşterea unui aspect al realităţii nu se reduce la a acumula totalitatea informaţiilor cu privire la aspectul respectiv (de exemplu, elevul). Un profesor cunoaşte numeroase date despre elevii săi, dar cunoaşterea este complexă doar atunci când îşi propune în mod special acest lucru şi când realizează demersuri în acest sens.

În psihologie, a cunoaşte înseamnă „a descifra formula psihologică individuală” (Holban, 1978), altfel spus a-i cunoaşte personalitatea, cu toţi factorii implicaţi (fizici, fiziologici, psihologici, culturali), precum şi stilul personal de a se relaţiona la mediu (Holban, 1978). A cunoaşte elevul presupune a-l cunoaşte astfel încât să-l putem îndruma, adică să-i punem un diagnostic, dar şi un prognostic. Cunoaşterea personalităţii elevului se realizează concomitent cu cea a condiţiilor de mediu familial, social, şcolar în care elevul a crescut şi s-a dezvoltat. Cunoaşterea trebuie să fie una unitară, să abordeze simultan toate aspectele şi în dinamica lor, în corelaţie cu mediul exterior.

Construcţia unei case, proiectarea unui pod, croitul unui costum/rochii, preferinţa locaţiei montane pentru un training, identificarea grupului ţintă pentru un proiect, participarea la un concurs de dans sau la un interviu de angajare, programarea unei întâlniri, etc. sunt alegeri şi/sau decizii luate întotdeauna în funcţie de caracteristicile, afinităţile, aptitudinile persoanelor, grupurilor/ echipelor implicate. Cunoaşterea resurselor umane, aşa numite„resurse calde” reprezintă cheia unei activităţi cu obiectivele propuse îndeplinite, „softul” pe care se modelează întregul proces de educaţie.

De ce este importantă cunoaşterea elevilor? Nu ar fi mai simplu ca planul de lecţie, minuţios elaborat, să fie doar „livrat” şi atât? Desigur că ora de curs, presupune mai mult decât atât. Chiar dacă unitatea de timp, s-ar părea că nu are relevanţă, într-o oră, abordarea sistemică şi complexă se manifestă prin: obiective, curiculum, conţinuri, evaluare, psihologia vârstelor, psihologia fiecărei persoane implicate în procesul de educaţie, relaţii sociale, relaţii profesor–elev, relaţii elev–elev, strategii şi tehnici, evaluare,familia, tipuri de comunicare şi enumerarea ar putea continua. Este o întreagă „chimie şi alchimie” în care cunoaşterea elevilor este necesară pentru:

  • Proiectarea şi derularea eficientă a activităţilor de predare–învăţare–evaluare;
  • Crearea unui mediu pozitiv de învăţare în care „să savureze” experienţele învăţării;
  • Adaptarea şi modelarea strategiilor şi tehnicilor de învăţare, conţinuturilor, metodelor de evaluare în funcţie de vârstă/ disciplină/ aptitudini şi abilităţi/ interese/ calităţi personale;
  • Realizarea conexiunilor transdisciplinare, integrate;
  • Asigurarea consilierii şi „coaching-ului” pentru rezolvarea situaţiilor problematice şi de criză şi dezvoltarea responsabilităţii individuale;
  • Dezvoltarea potenţialului fiecărui individ şi îmbunătăţirea evaluării;
  • Tratarea diferenţiată şi individualizată a elevilor;
  • Asigurarea managementului clasei şi dezvoltarea echipei;
  • Împuternicirea elevilor pentru reuşita şcolară şi în viaţă;
  • Diversificarea ocaziilor pentru dezvoltarea talentelor şi obţinerea performanţelor;
  • Câştigarea şi trăirea satisfacţiei profesionale (cadru didactic).

Cunoaşterea fiecărei eleve/ fiecărui elev este una din cele mai importante provocări pentru un cadru didactic. Într-o abordare complexă şi atractivă, fiecare elev(ă) va fi tratat în mod special, ca o individualitate unică şi nu ca parte a unui grup. Responsabilitatea cunoaşterii elevilor, pentru a le descoperi şi a le dezvolta potenţialul, pentru a-i ajuta pe ei să se cunoască, pentru dezvoltarea încrederii în sine este „startul” pentru reuşita activităţii educaţionale. Dezvoltarea materialelor de învăţare adecvate nevoilor individuale şi potenţialului constituie baza formării abilităţilor utile în timpul şcolii, dar mai ales după aceea.

Azi, elevii au nevoie de profesori care să-i ajute să se cunoască, să se descopere pe ei înşişi, dar care să-i ajute să descopere cunoaşterea şi „să înoate” în oceanul informaţional, prin dezvoltarea celor 8 competenţe cheie.
Cunoaşterea este putere. Cunoaşterea elevilor, deşi nu este o temă nouă, însă mereu actuală, reprezintă „puterea” pentru dezvoltarea unui management eficient al clasei şi asigurarea de şanse egale/ echitabile, optimizarea procesului de predare–învăţare în raport cu nevoile identificate, adaptarea la cerinţele şcolii, dezvoltarea fiecărui copil prin valorizarea particularităţilor psihoindividuale.

Mihai Golu consideră că următoarele principii sunt direcţii de acţiune funcţionale pentru profesorii şi diriginţii care investighează cunoaşterea elevilor:

  • Abordarea unitară a personalităţii elevului (sistemul psihic uman);
  • Anticiparea dezvoltării personalităţii elevului (resursele de învăţare);
  • Autodeterminarea personalităţii elevului (relaţii sociale, şcolare, profesionale, personale).

În Dicţionarul de Pedagogie, se evidenţiază cunoaşterea elevilor ca o premisă pentru individualizarea procesului de predare – învăţare – evaluare: „acţiunea de adaptare a activităţii didactice la particularităţile fiecărui obiect al educaţiei, care asigură o dezvoltare integrală optimă şi o orientare eficientă a aptitudinilor proprii, cu scopul integrării creatoare în activitatea socială.

Concepţia despre sine se referă succint la percepţia personală şi percepţia celorlalţi despre sine. Eul cognitiv, Eul fizic, Eul social, Eul profesional, Eul emoţional, Eul spiritual sunt componente importante ale abordării procesului cunoaşterii de sine şi imaginii de sine, care durează, practic, toată viaţa. Succesele şi eşecurile trăite, interacţiunile cu ceilalţi, manifestarea calităţilor, caracteristicilor, valorilor, resurselor, intereselor, abilităţilor, competenţelor, atitudinilor, etc. reprezintă oportunităţi pentru cunoaştere şi autocunoaştere, pentru construirea propriei identităţi, a încrederii în sine, ca „miez” pentru asigurarea succesului la şcoală şi în viaţă.

Elevii iubesc să descopere, să fie detectivi, să se joace, chiar şi adolescenţii, atât de sofisticaţi emoţional. Este un mod interesant de a ne cunoaşte unii cu ceilalţi şi de a afla lucruri importante sub formă de jocuri interactive. De fiecare dată trebuie analizate aceste experienţe pentru a le conştientiza. O imagine face cât o mie de cuvinte.

Nivelul de realizare a unor capacităţi psihologice (atenţia, memoria, limbajul, gândirea, temperamentul, inteligenţa, caracterul, etc.) se raportează la baremul de normalitate prin indicatorii obţinuţi. Identificarea resurselor de progres şi elaborarea planului de acţiune sunt sarcini de bază pentru cadru didactic, pentru echipa de intervenţie, cadre didactice, diriginţi, colegi, părinţi, psihologi, pedagogi, logopezi, manageri şcolari, asistenţi sociali, etc.

În procesul de cunoaştere al elevilor, instruirea/educaţia diferenţiată este răspunsul pe care-l dă cadrul didactic diversităţii de manifestare a elevilor.
Astfel…

  • conţinutul, procesul, produsul şi mediul de învăţare se poate diferenţia după profilurile de inteligenţă, nevoile şi interesele elevilor;
  • parcurgerea materiei se poate face în conformitate cu ritmurile diferite de învăţare ale elevilor;
  • evaluarea este văzută ca un proces formativ, permanent, continuu.

În final aş vrea să închei cu spusele lui William Butler Yeats , care afirma “Educaţia nu este umplerea unei găleţi, ci aprinderea unui foc.”

Bibliografie:
• Allport, G. W, 1991, Structura şi dezvoltarea personalităţii, Editura Didactic Pedagogică, Bucureşti
• Cosmovici, A., 1985, „Adolescentul şi timpul său liber”, Editura Junimea, Iaşi.
• Dumitru, Ion Al., Dezvoltarea gândirii critice şi învăţarea eficientă, Editura de Vest, Timişoara, 2000
• Faber A, Mazlish E., Comunicarea eficientă cu copiii, acasă şi la şcoală, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2002
• Păcurari, O. (coord.), 2000, Strategii didactice inovative, Ed.Sigma, Bucureşti.

Accesări: 155

Articole asemănătoare