Proiectul, metodă alternativă de evaluare

Proiectul reprezintă o metodă mai complexă de evaluare care poate furniza informaţii mai bogate în legătură cu competenţele elevilor şi, în general, cu progresele pe care ei le-au făcut de-a lungul unei perioade mai îndelungate de timp.

Temele pe care se realizează proiectele pot fi oferite de către profesor, dar, în anumite cazuri, ele pot fi propuse şi de către elevii care elaborează aceste proiecte. Informaţiile pe care le poate obţine evaluatorul sunt variate şi, în esenţă, fac referire la următoarele aspecte: motivaţia pe care o are elevul faţă de domeniul din perimetrul căruia a selectat tema; capacitatea elevului de a se informa şi de a utiliza o bibliografie centrată pe nevoile de tratare a subiectului luat în discuţie; capacitatea elevului de a concepe un parcurs investigativ şi de a utiliza o serie de metode care să-l ajute să atingă obiectivele pe care şi le-a propus; modalitatea de organizare, prelucrare şi prezentare a informaţiilor dobândite ca urmare a utilizării diverselor metode de cercetare; calitatea produsului (produselor) obţinute în urma finalizării proiectului, care se pot distinge prin originalitate, funcţionalitate, calităţi estetice deosebite.

Ca şi în cazul altor metode alternative de evaluare, şi în cazul proiectului trebuie avuţi în vedere o serie de determinanţi, precum: vârsta elevilor, motivaţia acestora pentru un anumit domeniu de cunoaştere, varietatea experienţelor de învăţare pe care elevii le-au acumulat în timp, rezistenţa acestora la efort.

Proiectul, activitate mai amplă ce permite o apreciere complexă a învăţării, ajutând la identificarea unor calităţi individuale ale elevului. Deşi implică şi o parte de studiu individual în afara clasei, această activitate este foarte motivantă pentru elevi. Se distinge prin următoarele caracteristici: este o activitate mult mai complexă decât investigaţia; începe în sala de clasă şi continuă în afara şcolii (individual sau în grup) câteva zile sau câteva săptămâni; se încheie tot în clasă prin prezentarea unui raport sau a produselor realizate; la început titlul poate fi sugerat de către profesor, apoi poate fi ales de către elevi; permite o abordare interdisciplinară a învăţării; se pot acorda două calificative – una pentru elaborare şi alta pentru prezentare ( M. Stanciu, Didactica postmodernă. Fundamente teoretice.)

Prin metoda proiectului pot fi evaluate capacităţi şi aspecte diverse precum: alegerea metodelor de lucru, utilizarea bibliografiei, utilizarea materialului şi a echipamentului, acurateţea tehnică, corectitudinea soluţiei, generalizarea problemei, organizarea materialului în raport, calitatea prezentării, acurateţea figurilor.

Învăţarea prin metoda proiectului şi-a câştigat un loc mai sigur în practicile şcolare deoarece s-a constatat că elevii devin mai implicaţi în procesul de învăţare atunci când au posibilitatea de a analiza, de a cerceta și descoperi singuri informații, situații care se aseamănă cu cele din viaţa reală.

Învăţarea pe bază de proiecte este un model de instruire care îi implică pe elevi în activităţi de investigare a unor probleme obligatorii şi au drept rezultat obţinerea unor produse autentice. Proiectele destinate să sporească oportunităţile de învăţare ale elevilor pot varia foarte mult în ceea ce priveşte conţinutul şi aria acoperită şi pot avea loc la diferite niveluri de învăţământ. Cu toate acestea, tind să aibă în comun câteva trăsături definitorii. Proiectele se dezvoltă pornind de la întrebări provocatoare care nu pot primi răspunsuri prin învăţarea bazată pe memorare. Prin proiecte, elevii îşi asumă roluri active.  Proiectele servesc unor obiective educaţionale specifice, semnificative; ele nu sunt diversiuni sau adaosuri la curriculumul „real”.

Elevii pot să aleagă atunci când este vorba de conceperea propriului proiect, ceea ce le permite să-şi urmărească interesele şi să-şi manifeste curiozitatea. Răspunzând propriilor întrebări, elevii pot investiga subiecte care nu au fost identificate de profesor ca obiective ale procesului de învăţare.

Pentru mulţi elevi, acest stil de învăţare este unul foarte atractiv deoarece derivă din autenticitatea experienţelor. Elevii îşi asumă rolul şi comportamentul celor care lucrează într-un anumit domeniu.

Pentru profesori, printre avantajele suplimentare, se numără dezvoltarea profesionalismului şi a colaborării cu colegii, precum şi posibilităţile de a construi relaţii cu elevii. În plus, mulţi profesori apreciază disponibilitatea unui model care se adresează unor categorii diverse de elevi prin existenţa unei game variate de oportunităţi de învăţare.

Pentru elevii obişnuiţi cu experienţele şcolare tradiţionale, aceasta presupune o transformare de la respectarea unor ordine pentru desfăşurarea activităţilor la orientarea propriilor activităţi de învăţare; de la memorare şi repetare la descoperire, integrare şi prezentare; de la ascultare şi reacţie la comunicare şi asumarea responsabilităţii; de la cunoştinţe la fapte, termeni şi conţinuturi care servesc la înţelegerea proceselor; de la teorie la aplicarea teoriei; de la dependenţa de profesor la puterea de a lua decizii

Profesorii care doresc să folosească metoda proiectului la clasă s-ar putea să fie nevoiţi să adopte noi strategii de instruire pentru a avea rezultate.

Metodele de instruire directă care se bazează pe manuale, expuneri şi evaluări tradiţionale nu funcţionează prea bine în cadrul unui proces de instruire deschis, interdisciplinar, caracteristic învăţării pe bază de proiecte. Profesorii mai degrabă „antrenează” şi „modelează” şi vorbesc mai puţin. Profesorii se pot afla în situaţia de a învăţa ei înşişi alături de elevi pe măsură ce proiectul se desfăşoară.

Învăţarea bazată pe proiecte reprezintă una dintre abordările procesului de instruire, disponibilă în „repertoriul” unui profesor. Această abordare nu este adecvată pentru toate tipurile de competenţe şi cunoştinţe. Profesorii care fac schimbarea la instruirea bazată pe proiecte se confruntă cu unele provocări pe care trebuie să le depăşească în trecerea de la practicile tradiţionale la cele noi.

Pe măsură ce profesorii şi elevii lucrează împreună la proiecte şi integrează tehnologiile, rolurile lor se modifică.

Desfăşurarea proiectelor cu elevii necesită o schimbare a rolului profesorului. Profesorii care sunt obişnuiţi cu expunerile şi se bazează pe manuale sau pe materiale existente pot întâmpina dificultăţi în trecerea la o abordare centrată pe elev, care presupune renunţarea la control şi le permite elevilor să lucreze în direcţii multiple, la activităţi diferite în acelaşi timp. În timp ce munca de planificare a proiectului necesită mai mult timp de pregătire din partea profesorului la început, odată ce un proiect este început, profesorul are mai puţină muncă zilnică de pregătire şi acţionează ca un antrenor sau facilitator pe parcursul desfăşurării proiectului. Pentru profesori, acest lucru este interesant şi reprezintă o modalitate de a face legătura cu stilurile individuale şi cu creativitatea elevilor.

Proiectul presupune şi o schimbare a rolului elevului. În cadrul proiectelor, este necesar ca ei să ia multe decizii, să lucreze prin colaborare, să preia iniţiativa, să realizeze prezentări în faţă unui public şi, în multe cazuri, să construiască singuri baza proprie de cunoştinţe. Deşi acest lucru poate constitui o provocare pentru elevi la început, cei mai mulţi vor considera activităţile proiectului mai pline de semnificaţie, mai relevante pentru viaţa lor şi mai interesante. Astfel, elevii sunt în general mai motivaţi, au rezultate mai bune prin proiecte şi reţin noi cunoştinţe.

Să lucrezi într-un grup reprezintă o competenţă pentru viaţă şi o parte importantă a unui mediu de învăţare bazat pe proiecte. Elevii lucrează în grupuri de cooperare pentru activităţi de brainstorming, discută, oferă feedback, îndeplinesc sarcini sau folosesc în comun resurse. Această provocare poate fi abordată în mai multe feluri. Oferindu-le elevilor posibilitatea de a realiza sarcini specifice, personalizate, în cadrul grupului şi prin includerea evaluărilor din partea colegilor sau a unor liste personale de verificare, elevii devin responsabili pentru munca lor şi contribuţia proprie adusă la activitatea şi rezultatele grupului.

Unii profesori pot considera haosul „organizat” al proiectelor drept descurajator. O clasă care învaţă prin proiecte este o clasă centrată pe elev, în care colaborarea, conversaţia şi mişcarea sunt absolut necesare. Băncile pot fi aşezate faţă în faţă pentru a permite colaborarea, iar mesele mari oferă spaţiu de lucru pentru sarcinile proiectului. Elevii au la dispoziţie resurse şi materiale didactice şi există starea necesară pentru asumarea de riscuri. Mediul este unul în care elevii nu au reţineri să-şi împărtăşească opiniile şi ideile, ei fiind încurajaţi să gândească în mod autonom şi la un nivel superior. Aşteptările clare şi organizarea sunt esenţiale, însă profesorii vor descoperi şi că o bună pregătire a activităţilor poate duce la implicarea şi obţinerea de rezultate de către elevi.

Învăţarea bazată pe proiecte necesită timp, acest lucru fiind de multe ori un motiv de îngrijorare pentru mulţi profesori care fac trecerea la acest tip de abordare a curriculumului. O unitate de învăţare bazată pe un proiect, bine concepută, ar trebui să aibă în mod clar stabilit ce cunoștințe merită timp pentru a fi descoperite. Concentrându-se pe ideile importante, care au o valoare durabilă, dincolo de sala de clasă, elevii devin în mod activ implicaţi şi autonomi în luarea deciziilor şi orientarea propriilor acţiuni – ei gândesc şi produc la un nivel superior. Pentru a preda din control elevilor, menţinând în acelaşi timp standardele şi rigoarea necesare, proiectele trebuie să fie planificate până la cel mai mic detaliu. Elevii trebuie să aibă o direcţie foarte clară, prin care sunt definite aşteptările, responsibilităţile, procesele şi calendarul activităţilor. În mod esenţial, ceea ce necesită mai mult timp de pregătire, are drept răsplată rezultatele învăţării.

Accesări: 464

Articole asemănătoare