Profesiune de credinţă

Suntem dascăli.
Luptăm în fiecare zi împotriva negativismului, fricii, conformismului, prejudecăţilor, ignoranţei, apatiei, dar avem alături de noi mari aliaţi: Curiozitatea, Inteligenţa, Sprijinul părintesc, Creativitatea, Credinţa, Dragostea şi Râsul – toate vin în grabă să se alăture stindardului nostru.

Suntem cei mai norocoşi dintre cei care muncesc.
Unui doctor i se permite să deschidă uşa către lumea noastră, dar în momente nefaste. Nouă ni se permite să vedem cum viaţa renaşte în fiecare zi, cu orice nouă întrebare, idee sau prietenie.
Un arhitect ştie că, atunci când clădeşte cu grijă, construcţia lui va dura secole întregi. Un dascăl ştie că, dacă va pune dragoste şi adevăr în ce face, ceea ce va construi el va dura o veşnicie.

„Nu există artă mai frumoasă decât arta educaţiei – spunea Sf. Ioan Gură de Aur. Pictorul şi sculptorul fac doar figuri fără de viaţă, dar educatorul creează un chip viu; uitându-se la el; se bucură şi oamenii, se bucură şi Dumnezeu”.

Tot ceea ce este nevoie cu adevărat să ştim îi învăţăm pe copii în şcoală: împarte tot ce ai, fii corect, când greşeşti, recunoaşte, du o viaţă echilibrată, joacă-te, pictează, cântă, dansează şi învaţă în fiecare ceas, câte puţin.

De-a lungul unei zile, un profesor este nevoit să fie actor, prieten, soră medicală, antrenor, detectiv, părinte, căutător de comori care stau uneori, undeva, îngropate sub resemnare.
Inocenţi nevindecabili, intrăm în jocurile copiilor, în clasă sau afară, nu atât spre a le arăta cum se face, cât pentru a descoperi lumea împreună. Odată ieşiţi din această convenţie, redevenim dascăli, însă nu severi, încremeniţi în rigori sau şabloane, ci înţelegători şi răbdători cu fiinţele ce se plămădesc lângă noi.
Un educator bun luminează destinul învăţăceilor, căci scopul educaţiei este să-i pregătim pe elevi spre a deveni autodidacţi, independenţi în gânduri şi acţiune, arhitecţi ai propriei lor personalităţi.

De la înşişi educatorii noştri, am învăţat că dascălii sunt suflete fără ascunzişuri, de o rară sociabilitate, generoşi, calmi, răbdători, reprezentând chipul probităţii morale şi profesionale, al credinţei depline în esenţa condiţiei umane.

Fiecare elev simte nevoia de a fi preţuit, iubit, evidenţiat. Noi, educatorii, le putem demonstra elevilor iubirea noastră, prin fiecare cuvânt, gest, prin grija pe care le-o purtăm, făcând adânci popasuri în sufletele lor, tulburându-le, până la emoţie, candorile şi complicaţiile începuturilor. Îi respectăm, prin faptul că îi tratam ca pe fiinţe unice. Le dăm sentimentul siguranţei, mai ales atunci când acţiunile şi cuvintele noastre sunt conforme cu un înalt cod moral.

Ne „trecem” prin fiecare clipă petrecută alături de învăţăceii noştri prin care înmulţim lumina, cărora le arătăm reliefurile adevărului uman, îndrumându-i cu tact şi delicateţe pe căile simfonicului echilibru al vieţii.
Şi astfel, avem un trecut bogat în amintiri. Trăim un prezent incitant, plin de experienţe, necontenind a ne uimi, pentru că ne-am permis să ne pe-trecem zilele alături de viitor.

Articole asemănătoare