Cunoaşterea psihologică a copilului preşcolar, condiţie a proiectării activităţilor educative

Perioada preşcolară este una de rapide achiziţii intelectuale, de dezvoltare a gândirii copilului. El pipăie, combină, exprimă – în acelaşi timp acţionează, gândeşte acţiunea şi o vorbeşte. Copilul este în plină evoluţie a operaţiilor gândirii. El este un explorator investigând lumea şi proprietăţile sale.
Este important să cunoaştem copilul deoarece numai aşa îi asigurăm o creştere sănătoasă, o dezvoltare a proceselor psihice ca, în final să facă faţă cerinţelor de mai târziu impuse de activitatea şcolară.

Dezvoltarea psihică, intelectuală şi morală a copilului depinde de modul cum ştie adultul să-l susţină în a-şi edifica propriul destin.

Cunoaşterea copilului semnifică activitatea sistematică a educatorilor şi părinţilor pentru identificarea suporturilor sale ca personalitate şi proiectarea corectă a strategiilor educaţionale favorizând în fiecare etapă a dezvoltării valorificarea şi amplificarea potenţialului nativ. Pentru a ajunge la o cunoaştere cât mai completă şi mai complexă copilului am parcurs o serie de etape în colectarea informaţiilor. O primă etapă a reprezentat-o întâlnirea cu părinţii cu unii dintre ei purtând discuţii chiar de la înscrierea copilului în grădiniţă. O altă etapă a reprezentat-o convorbirile individuale cu copiii apoi complexele activităţi de evaluare pe care le parcurgem în primele două săptămâni de la începutul anului şcolar. Vizitele la domiciliu au reprezentat prilejuri speciale de studiu ale manifestărilor copilului în cadrul familial (comportament, limbaj, atitudine). Discuţiile individuale cu părinţii au reprezentat modalităţi de obţinere a informaţiilor pe care doream să le cunoaştem sau să le transmitem.

Cu toate că am colectat nenumărate informaţii despre copii, de un real folos ne-au fost şi chestionarele pe care le-am aplicat părinţilor cu prilejul întâlnirilor programate.

Studiind cu deosebită atenţie şi interes rezultatele obţinute în urma aplicării chestionarelor ne-am îmbogăţit informaţiile despre copil, fiindu-ne de un real folos în cunoaşterea, evaluarea şi proiectarea demersului didactic. Gama metodelor de culegere a datelor despre copii a fost completată de întâlnirile săptămânale cu părinţii (ziua părinţilor) prilej cu care au ocazia să-şi împărtăşească ideile, experienţele în ceea ce priveşte educaţia şi dezvoltarea copiilor lor.

De un interes deosebit s-a bucurat cursul pentru părinţi „Educaţi aşa!” iniţiat de fundaţia „Copiii noştri” care este un mod de informare educaţional preventivă şi de sprijin acordat părinţilor în realizarea unei bune relaţii între părinte şi copil deoarece aceasta este condiţia dezvoltării sănătoase şi armonioase a copilului.

Experienţa câştigată în urma acestor acţiuni ne-au ajutat să înţelegem multe aspecte al comportamentului în clasă, ca făcând parte din moştenirea lui culturală sau ca făcând parte din caracteristicile sale individuale. Informaţiile cu privire la sănătatea şi dezvoltarea fizică a copilului le-am cule s de la părinţi, cabinetul medical sau medicul de familie.

Metoda cea mai lesne şi la îndemâna oricărui cadru didactic este observarea directă în mediul familiar, în sala de grupă, în aer liber, cu prilejul vizitelor, excursiilor, a zilelor onomastice. Pentru cunoaşterea cat mai aprofundată a copilului am întocmit liste de comportamente observabile pe domenii de activitate: limbaj, motricitate, abilităţi fizice şi intelectuale.

Conversaţia cu copilul este o altă modalitate de a-l cunoaşte. Discutând cu acesta am aflat mai multe despre felul în care gândeşte, cel preocupă, ce bagaj de cunoştinţe are, ce-l interesează, cum vorbeşte, ce vocabular are, dacă are defecte de vorbire şi care sunt acestea.

Planificarea unui mediu educativ structurat pe joc constituie baza pentru dezvoltarea biopsihică a copiilor. În acest caz am folosit materiale educative care să implice activ copii să-i solicite permanent mai ales în exersarea proceselor biopsihice constatate ca deficitare. Să-l provoace să reacţioneze. Este bine ştiut faptul că rezultatele nu se pun în evidenţă imediat. Copiii au perioade de acumulări latente, uneori au salturi mai mult sau mai puţin observabile care uneori (în cazuri deosebite) ne pot demoraliza. Orice activitate cu copilul nu este numai fiziologică sau numai psihologică pentru că desfăşurându-se conştient, chiar şi cea mai banală solicitare fizică este în acelaşi timp şi o solicitare psihică.

Constatările pe care le-am desprins în urma studierii comportamentului al copiilor, ne-au determinat să organizăm activităţi de recuperare şi de dezvoltare speciale. Jocurile de mişcare generală (de mers, alergare, păşire peste obstacole, târâre, exerciţii ale braţelor şi picioarelor) le-am continuat cu jocuri de respiraţie („mirosim florile”, „suflăm lumânările”) apoi am continuat cu exerciţii care să contribuie la dezvoltarea vorbirii. După jocurile de stimulare a motricităţii fine a mâinii şi degetelor am continuat cu jocuri pentru stimularea capacităţii de orientare spaţială, realizare de construcţii prin îmbinare pe orizontală şi verticală, înşurubare, suprapunerea diferitelor piese, jocuri pentru antrenarea coordonării ochi-mână, jocuri pentru stimularea gândirii logice şi a limbajului, grupări de obiecte sau imagini după diferite criterii: citire de imagini, jetoane, cărţi, tablouri. Activităţile de desen, modelaj, activităţi practice le-am folosit pentru formarea deprinderilor manuale ale copiilor.

În programul zilnic în atenţia noastră se află în permanenţă pronunţia corectă în acord cu limba literară vorbită. Am acordat o atenţie deosebită verificării calităţii văzului şi auzului şi orientarea lor eventuală spre medicul specialist în cazul depistării unor astfel de deficienţe.

Am desfăşurat cu succes exerciţii care cer păstrarea unei poziţii corecte în timpul desenatului, ţinerea corectă a instrumentului de scris, orientarea corectă în spaţiul bidimensional al foii de scris, sus-jos, stânga-dreapta, redarea corectă a formelor geometrice, redarea unor semne grafice asemănătoare literelor, analizând elementele lanţului vorbirii (sunet, silabă, cuvânt, propoziţie). O importanţă deosebită am acordat familiarizării cu importanţa şi specificul limbajului scris-citit, în vederea pregătirii acestuia pentru integrarea în activitatea şcolară.

Pregătirea pentru şcoală însemnă pentru copil pe lângă tot ceea ce implică cuvântul „pregătire” şi acea stare psihologică pozitivă în raport cu apropiata intrare în şcoală, de aşteptare pentru evenimentul întâlnirii cu şcoala dar şi pentru specificul activităţilor proprii şcolarului. De entuziasm deosebit s-au bucurat întâlnirile-lecţii dintre şcolari şi preşcolari cu ocazia diferitelor schimburi de experienţă la nivel de unităţi.

Cunoaşterea psihologică a copiilor în vederea integrării în activitatea şcolară înseamnă formare, antrenare şi cultivare de abilităţi, deprinderi, atitudini şi modalităţi acţionale, disponibilităţi motivaţionale afective care să-l facă apt pe copil pentru a face faţă solicitărilor specifice situaţiilor cu care se va confrunta în debutul şcolarităţii.

Toate aceste achiziţii contribuie la structurarea „aptitudinii de şcolaritate” ca rezultat al interacţiunii dintre învăţare şi dezvoltare, dintre demersul instructiv-educativ şi consecinţele acestuia în planul dezvoltării psihice.

 

Bibliografie:

1. Cucoş, Constantin, Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi grade didactice, Iaşi, Polirom, 1998.

2. Colecţia „Cathedra”, Cunoaşterea copilului preşcolar, Revista de Pedagogie, Bucureşti, 1992.

3. Ezechil, Liliana, Lăzărescu, Mihaela Laborator preşcolar, V&I Integral, Bucuresti, 2002.

Articole asemănătoare