Cărţile de dincolo… de şcoală

Importanţa lecturii la vârsta micii şcolarităţi constituie frecvent subiectul discuţiilor, dezbaterilor din cadrul educaţional. Toată lumea caută soluţii pentru a readuce entuziasmul şi bucuria lecturii în viaţa copiilor. Doar că nu e o sarcină foarte simplă având în vedere fascinaţia  exercitată de gadgeturile tot mai sofisticate şi la preţuri tot mai accesibile.
Lucrând cu şcolarii mici, am tratat întotdeauna ca o prioritate cultivarea plăcerii de a citi. Am evitat să-i privesc pe copii acuzator din cauză că preferau jocurile pe calculator în locul lecturii. M-am întrebat: dacă noi am fi avut pe vremea când eram copii acces la tehnologia de azi, oare ar fi reuşit părinţii sau profesorii noştri să ne atragă în lumea cărţilor? Nu ştiu… mă tem că nu am fi fost cu nimic mai „buni”. De ce să faci efortul de a citi şi de a-ţi imagina ceea ce citeşti, când ai la îndemână atâta acţiune, imagine şi culoare, toate gata prelucrate?

Articol integral