EDICT
Revista educației
ISSN: 1582-909X
   

www.edict.ro
Colegiul de redacție
Editori
 
Propune un articol
Cumpără ultimul număr
Abonament la EDICT

nr. 7 / 2004


Educație și psihanaliză

Ruxandra-Marina PÂNZARU
Școala Specială Botoșani

Revoluționară prin conținut și având încă puțină concurență teoretică pe domeniul său explicit de interes (afectivitatea), psihanaliza, în special cea în formulă freudiană, are ecou și în teoria și în practica educațională.

Personal, privesc unele dintre demersurile și rezultatele abordării psihanalitice ca pe o direcție cu valoare preventivă, care ne avertizează asupra efectelor unei educații inadecvate, oferind totodată direcții de acțiune și exemple de conduită profesională. Din punct de vedere metodologic, sparge tiparele psihologiei tradiționale, reușind, în mare parte, o mai bună ancorare în problemele psihice ale individului.

Modelul relației psihanalitice, ca o interacțiune socială diferită de cele obișnuite, se regăsește în cadrul relației profesor-elev. În această viziune, profesorul nu este văzut ca o autoritate supremă sau ca un filtru prin care se scurg informații din diverse domenii, ci ca un modelator de caractere, care, mai înainte de rolul informativ, trebuie să-și intuiască elevii, să-i cunoască dincolo de ceea ce ei exprimă verbal sau comportamental. Practica și teoria psihanalitică avertizează asupra necesității apropierii față de elev, teren în care autoritatea va avea de pierdut, câștigându-se însă un punct important în sprijinul educației: încrederea și cooperarea elevului.

Orice demers psihanalitic conține două faze importante: prima are un caracter reflexiv și presupune înțelegerea situației subiectului, următoarea încercând să schimbe, indirect sau nu, această situație. Această strategie se regăsește și în spațiul educațional. Dezvoltarea și maturizarea presupun și dezechilibre, tensiuni între mediu și cel care se dezvoltă, precum și conflicte de natură intrapsihică. Din acest punct de vedere activitatea psihanalistului este similară cu cea a educatorului; ambii trebuie să fie sensibili și atenți la modul în care se produc asimilările și acomodările succesive ale personalității.

La fel ca și motorul dezvoltării intelectuale, care presupune rezolvarea situațiilor problematice, născute din tensiunea între ceea ce se știe și ceea ce se cere, echilibrul și maturizarea afectivă impun un optim între realitatea exterioară și viața sufletească interioară. Aceasta din urmă este terenul unde teoria psihanalitică are ceva important de spus în ceea ce privește educația.

În concepția psihanalitică, mediul familial nu este singurul care, printr-o educație inadecvată, poate genera dezechilibrul psihic al unui copil. Sistemul de învățământ tradițional se dovedește a fi de multe ori sursa unor frustrări, la care concurează, într-o anumită măsură, caracterul constrângător al sistemului și insuficienta orientare a formatorilor către substraturile inconștiente ale copilului. Acestea din urmă, fiind depozitul unor amintiri refulate, care pot dezorganiza viața psihică a individului, trebuie aduse în câmpul conștiinței pentru a fi modificate.

Odată cu intrarea într-o instituție de învățământ, în grădiniță sau în școală, copilul transferă, în bună măsură inconștient, sentimentele pe care le-a trăit și le-a exersat în familie față de părinți și persoane apropiate, asupra educatorului. Această realitate poate fi fructificată de un ochi atent și o fină intuiție psihologică a formatorului, putându-se întocmi o radiografie a relațiilor familiale, fapt care-l va ajuta să susțină sau să intervină în strategiile părinților privind dezvoltarea afectivă a copilului.

Dacă tipul de relații al copilului cu familia i-a generat sentimente de atașament și încredere, ca urmare a unui bun echilibru între dragoste și autoritate din partea ambilor părinți, transferul acestor sentimente asupra educatorului constituie o bună premisă a relațiilor profesor-elev.

Dar conținuturile vieții psihice ale copilului pot intra adesea în conflict cu oferta mediului familial. Dacă familia nu dispune de suficiente resurse educaționale pentru a rezolva situațiile conflictuale, școala, prin normativitatea sa specifică, nu reușește întotdeauna să contracareze aceste neajunsuri. Astfel, se pot menține sau chiar amplifica frustrările elevilor. De aceea este foarte important să se investigheze cu atenție și responsabilitate cauzele eșecului școlar sau ale inadaptării școlare, fenomene care apar frecvent în rândurile elevilor. Pentru a urmări aceste direcții, educația va ține seama de principalele probleme de dezvoltare pe care psihanaliza le semnalează.

Dinamica rezolvării conflictelor din timpul primelor luni de viață și pe parcursul școlarității depinde în mare măsură de strategiile utilizate de părinți și de educator. Între rezolvare și menținere există doar diferențe de ordin metodologic. Este mai ușor să menții sau să dai naștere unui conflict în comparație cu efortul depus pentru evitarea sau diminuarea lor. Rolul educației formale depășește granițele instrucției, școala având o contribuție covârșitoare în formarea personalității elevilor.


Bibliografie:

1. Birch, Ann, Psihologia dezvoltării, Ed. Tehnică, București, 2000.

2. Dafinoiu, Ion, Elemente de psihoterapie integrativă, Ed, Polirom, Iași, 2000.

3. Prelici, Viorel, A educa înseamnă a iubi, EDP, București, 1997.


Citare:
Pânzaru, Ruxandra-Marina. Educație și psihanaliză. Apărut în: EDICT - Revista educației, nr. 7/2004. București: Editura Agata. Disponibil online: http://www.edict.ro.

 
EDICT - Revista educației
ISSN: 1582-909X
Copyright: Editura Agata ®
2000-2004

  Gazduire site: HostX [oferte de hosting]